Cum să pășesc în harul Tău
când nu mai am credință?
Ce să-ndrăznesc a-Ți cere oare
când nu e cu putință... ?
Iar gândul meu devine greu
și încâlcit deodată.
Mi-e teamă de inima mea
să nu devină piatră...
Oare-ai să-mi vii în ajutor?
Oare mă vezi în vale?
Deasupra mea se-adună nori
și-s numai pietre-n cale.
Am mai strigat și-altădat’
furtunile-s prea multe...
Oare-ai să vii să mă ridici,
să mă pui sus pe munte?
Cum să continui drumul meu
când nu mai am putere?
Când nu-s convins de crezul meu
și-orizontul piere...
Nu m-am pierdut pe la răscruci
prin arșița fierbinte,
Căci eu credeam că Tu mă duci,
că Tu-mi mergi înainte.
Dar când privirea-am ridicat,
erai plecat de lângă mine
și iar spre ceruri am strigat:
Îndură-Te, fă-mi bine!
Nu mai lăsa să cadă iar
și grindină și fulger,
Căci mă-ngrozesc și iarăși pierd
sămânța de credință.
Mai dă-mi un sâmbure de dor,
un strop de duh de rugăciune,
Să pot să las înaintea Ta
ce-n vorbe nu pot spune...
Cum să fiu tare când chiar azi
m-am răsucit sub mine,
Când sunt lovit peste obraz
și nu-mi mai dai niciun răgaz,
nici înger să m-aline...